Elevii vor primi bursele pentru luna martie înaintea Sărbătorilor Pascale, mai exact pe data de 17 aprilie, potrivit Edupedu.
Cât privește sumele acordate de stat, aceștia vor primi 450 de lei bursă de merit pentru luna martie și 300 de lei bursă de reziliență și tehnologică, cuantum maxim deoarece nu au fost zile libere. Suma este identică și atunci când vorbim despre bursa socială.
Este prima lună din anul școlar 2024-2025 când bursele de merit și reziliență se acordă integral, adică cuantumul minim stabilit prin Legea învățământului preuniversitar.
Pentru anul școlar 2024 – 2025, cuantumul minim al burselor este:
bursa de excelență – 700 de lei tipul II sau 925 / 1.850 / 2.775 / 3.700 de lei tipul I (sursa)
bursa de merit – 450 lei/lună;
bursa de reziliență – 300 lei/lună;
bursa socială – 300 lei/lună;
bursa tehnologică – 300 lei/lună;
pentru mamele minore – 700 lei/lună
Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în funcție de:
a) sumele alocate de autoritățile administrației publice locale;
b) alte venituri obținute potrivit legii.
Bursele de merit, de reziliență și tehnologice sunt calculate în funcție de numărul de zile de vacanță și de numărul de zile de cursuri dintr-o lună, pe baza unei formule menționate în metodologia de acordarea burselor în anul școlar 2024 2025, aprobată prin OME 5.518. Pentru a le primi, este necesară și îndeplinirea condiției de a nu avea mai mult de 10 absențe nemotivate pe lună la școală.