Noile tehnologii sunt capabile să detecteze diferite nereguli în trafic, precum viteza excesivă, conduite agresive sau utilizarea telefonului mobil în timpul condusului.
Poliția Rutieră a echipat, în acest an, cu 700 de radare mobile fixe, instalate pe suporturi, care filmează constant anumite porțiuni de drum. Conducătorii auto care vor fi surprinși încălcând regulile vor primi amenda acasă, pe baza înregistrărilor.
În plus, Compania Națională de Drumuri (CNAIR) va monta încă 400 de camere video fixe pe diverse șosele pentru întărirea monitorizării. Camerele inteligente vor funcționa nonstop, asigurând supravegherea continuă a traficului rutier.
„În prima etapă, aceste camere vor fi montate pe Drumurile Naționale cu risc ridicat de accidente. Primele sisteme vor fi puse în funcțiune pe autostrada București-Pitești, autostrada București-Constanța și pe autostrada București-Ploiești. De asemenea, vor fi montate pe DN1, DN2, DN6 și DN7. Tot sistemul este automatizat, iar imaginile înregistrate de camere sunt analizate în timp real de un software special. În momentul în care vor fi detectate abateri rutiere, sistemul va alerta automat Poliția, la fel ca în cazul camerelor de rovinietă. Un ofițer din cadrul Poliției Române va analiza imaginile și va dispune măsurile care se impun”, a explicat pentru ProMotor purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu.
Camerele inteligente de monitorizare a traficului sunt dotate cu senzori și sisteme laser care determină viteza unui vehicul, starea drumului și condițiile meteo.
Un șofer grăbit nevoie mare. A fost prins de radar cu aproape 130 km/h într-o comună din Argeș
În baza imaginilor video surprinse de radar, șoferii pot fi sancționați pe:
- depășirea limitei de viteză;
- efectuarea unei depășiri neregulamentare;
- folosirea telefonului mobil în timpul conducerii;
- nepurtarea centurii de siguranță;
- conducere agresivă;
- neutilizarea sistemelor de iluminare, etc.
Camerele de înaltă definiție pot realiza filmări inclusiv în interiorul vehiculului, fiind capabile să surprindă situații precum un șofer prins cu telefonul la ureche sau în mână, ceea ce îl poate duce la sancțiuni sub formă de amendă. În plus, dacă pe lângă această abatere se comite și o altă încălcare rutieră, permisul de conducere va fi suspendat.
Când vor intra în funcțiune noile sisteme ale CNAIR
Autoritatea Națională pentru Drumuri a trasat deja lista drumurilor pe care vor fi instalate noile camere.
„Ne dorim ca primele camere inteligente de monitorizare a traficului să fie date în folosință în prima parte a anului 2026. Iar până la sfârșitul anului să reușim să conectăm toate cele 400 de camere”, a explicat Alin Șerbănescu.
Aceasta înseamnă că, din anul viitor, Drumurile Naționale, Drumurile Europene, Drumurile Expres și Autostrăzile vor fi acoperite de camere. Astfel, șoferii vor putea fi sancționați nu doar pentru depășirea vitezei, ci și pentru alte încălcări, precum utilizarea telefonului mobil în timpul condusului.
După ce camerele fixe vor fi active, România va dispune de aproape 1.500 de sisteme radar. Mai precis, 700 de radare pe trepied, 300 de radare mobile și alte 400 de camere fixe. La acestea se adaugă sistemele radar montate pe autospecialele de poliție, precum și un elicopter echipat cu o cameră radar.