Crimeea va rămâne sub controlul Rusiei, Zelenski înţelege asta şi toată lumea înţelege că este sub controlul lor de mult timp”, declară Trump.
”Zelenski şi toată lumea” înţeleg ”că Crimeea aparţine Rusiei de mult timp”, subliniază el.
”Aşa era cu mult înainte să vină Trump (la putere). Încă o dată, acesta este războiul (fostului preşedinte democrat Barck) Obama. este un război care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată. Eu îl numesc războiul care nu ar fi trebuit să aibă loc”, continuă el.
”Crimeea le-a revenit ruşilor. Barack Hussein Obama este cel care le-a dat-o, nu eu”, a insistat Trump în interviul pentru Time, citat de news.ro.
Preşedintele american acuză din nou Kievul de faptul că a declanşat războiul.
”Cred că declanşarea războiului a avut loc atunci când ei au început să vorbească despre aderarea la NATO”, tună miliardarul republican.
”Dacă nu ar fi vorbit despre această idee, ar fi fost mult mai puţine şanse ca el să izbucnească”, declară preşedintele Statelor Unite în acest interviu-fluviu realizat cu ocazia marcării a 100 de zile de la revenirea sa la Casa Albă.
”Nu cred că Ucraina va putea adera vreodată la NATO”, declară Trump în interviul acordat revistei Time.
”Cred că pacea (în Ucraina) este posibilă. Cu mine ca preşedinte, este posibilă, chiar foarte probabilă. Dacă altcineva este preşedinte, nicio şansă”, declară el.
Vladimir Putin se întâlneşte vineri la Kremlin cu emisarul american Steve Witkoff, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea publică rusă. Aceasta este cea de a patra lor întâlnire în Rusia de la relansarea, în februarie, a relaţiilor ruso-americane, iniţiată de către Donald Trump, în vederea găsirii unei soluţii la Războiul din Ucraina.