Sorin Grindeanu a fost prezent, miercuri, la evenimentul de lansare a primului utilaj de foraj operaţional pe secţiunea sud a Magistralei de Metrou M6.
El a adăugat că staţia Tokyo va face legătura cu 1 Mai într-o parte şi cu Aeroportul Henri Coandă în partea cealaltă.
”Suntem aici la staţia Tokyo, care va face legătura cu 1 Mai într-o parte şi cu Henri Coandă în partea cealaltă. Pe acest tronson vorbim de 6,6 kilometri, de şase staţii. Astăzi, TBM va începe să foreze. Pe întreg tronsonul vor fi 4 TBM-uri, undeva în 2027-2028 de la 1 Mai până la Aeroportul Henri Coandă vom avea această magistrală M6”, a explicat ministrul Transporturilor.
El a mai afirmat că ministerul doreşte să dea magistrala M6 către Primăria Capitalei.
”Îmi doresc măcar după ce facem această magistrală M6 să o dăm către Primăria Generală, cu tot cu subvenţii, ca să fiu foarte bine înţeles. Dacă vrem să discutăm de sistem integrat de transport în Bucureşti, nu putem discuta de unele lucruri care se află la Primăria Bucureşti şi altele care se află la Ministerul Transporturilor. Şi ca să fiu clar, cu tot cu subvenţia care vine de la stat, că am văzut că unii spun alte lucruri”, a mai transmis Sorin Grindeanu.