Semnarea acordului a avut loc la Washington, după luni de negocieri tensionate și incertitudini, care au culminat cu depășirea unui obstacol apărut în ultimul moment. Documentul are o importanță strategică pentru Ucraina, fiind considerat un pas esențial în consolidarea sprijinului american și în relansarea relațiilor bilaterale, mai ales în contextul deteriorării acestora după preluarea mandatului de către administrația Trump, în ianuarie.
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, și prim-vicepremierul ucrainean, Iulia Sviridenko, au fost fotografiați în timp ce semnau acordul, într-o imagine publicată pe rețeaua de socializare X de Trezorerie, care a precizat că acordul „semnalează în mod clar angajamentul administrației Trump față de o Ucraina liberă, suverană și prosperă”.
On April 30, the United States and Ukraine signed an agreement to establish the United States-Ukraine Reconstruction Investment Fund.
— Treasury Department (@USTreasury) April 30, 2025
This historic economic partnership clearly signals the Trump Administration’s commitment to a free, sovereign, and prosperous Ukraine. pic.twitter.com/cKUACUhet9
Acordul este considerat crucial pentru asigurarea accesului Ucrainei la asistență militară americană în viitor. Documentul, citat de Defense Romania, prezintă o serie de puncte care detaliză felul în care se va desfășura colaborarea dintre cele două țări:
- Ucraina va deține proprietatea totală asupra resurselor;
- Acordul se referă doar la proiecte viitoare de explorare, exploatare și rafinare, nu la cele existente și care sunt deja în exploatarea Ucrainei;- Ucraina va decide care vor fi acestea;
Vladimir Putin mulțumește "trupelor franceze care luptă alături de noi" în Ucraina
- Se va crea un fond (denumit Fondul de Investiții pentru Reconstrucția Ucrainei) în care Ucraina și SUA au participare 50-50 fără dreptul de veto al SUA din proiectele de acord inițiale;
- Toate companiile ucrainene care sunt responsabile de resursele energetice rămân 100% în proprietatea statului ucrainean (Ukrnafta sau Energoatom);
- S-a convenit că Ucraina nu are nicio datorie financiară pentru ajutorul economic din război față de SUA;
- Acordul este în limitele legislației Ucrainei și nu încalcă în niciun fel suveranitatea economică a Ucrainei, ba chiar Bessent a declarat că SUA susține ferm aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană;
- S-a agreat că SUA va oferi nu doar transfer tehnologic pentru dezvoltarea noilor proiecte, ci și susținere financiară în baza a 50% din valoarea lor, dar și protecția lor, prin sisteme de apărare antiaeriene;
- Ucraina va investi și ea la răndul ei cu 50%, din bugetul de stat;- TOATE fondurile vor fi în primii ani investiții doar în reconstrucția Ucrainei (pe o perioadă de 10 ani);
Proiectul de acord a fost săptămâni întregi în centrul tensiunilor dintre Kiev şi Washington, al cărui sprijin este crucial pentru Ucraina.
O versiune anterioară a acestui text trebuia să fie semnată în timpul vizitei preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă, la sfârşitul lunii februarie, dar altercaţia fără precedent cu omologul său american, în faţa camerelor de filmat, a precipitat plecarea sa şi a anulat semnarea acordului.
O nouă versiune, propusă de Washington în martie, a fost considerată extrem de nefavorabilă de către parlamentarii ucraineni şi de media.
De-a lungul negocierilor, acest document a putut fi transformat într-o versiune mai acceptabilă pentru Kiev, potrivit oficialilor ucraineni.
Război în Ucraina, ziua 1163. Ucraina și SUA au semnat acordul privind mineralele rare - LIVE TEXT