Totul a început după un moment banal dintr-o dimineață obișnuită. Cuplul tocmai își băuse cafeaua grecească, iar femeia, curioasă și amuzată de trendul "citirii în zaț" cu ajutorul tehnologiei, a fotografiat ceștile și a trimis imaginile către ChatGPT, cerând o interpretare simbolică.
Rezultatul a fost însă total neașteptat. Potrivit spuselor soțului, chatbotul i-ar fi transmis femeii că el se gândește obsesiv la o tânără cu inițiala "E" și că între ei ar putea începe o relație care ar amenința mariajul. Convinsă că AI-ul a dezvăluit un adevăr ascuns, soția a luat imediat decizia de a-și încheia mariajul.
„După ce ne-am băut cafelele grecești, am fotografiat ceștile și am cerut ChatGPT-ului să interpreteze modelele lăsate de zaț(...) În cafeaua mea, a văzut o tânără cu inițiala E, la care mă gândesc intens și cu care, chipurile, urmează să am o relație. Totodată, concluzia științifică a interpretării ceștii ei era că o înșel cu o tânără care vrea să ne distrugă căsnicia”, a povestit bărbatul într-un interviu acordat emisiunii „To Proino”, difuzată de Antenna TV.
Reacția avocatului: "Nu poți folosi AI-ul ca dovadă în instanță"
Avocatul bărbatului a intervenit public pentru a clarifica poziția clientului său, susținând că întreaga situație este lipsită de temei juridic.
„Clientul meu este nevinovat până la proba contrarie. Ceea ce a făcut inteligența artificială nu este o probă, ci o speculație. Fosta sa parteneră căuta un motiv să creadă că este înșelată, iar AI-ul i-a oferit exact ceea ce voia să audă”, a declarat acesta.
Femeia, mamă a doi copii, nu a oferit până în prezent o declarație oficială, însă decizia de a rupe căsnicia pare definitivă.