Potrivit ISU Dolj, din cauza fumului dens, două persoane au avut nevoie de acordarea primului ajutor, dar au refuzat să meargă la spital.
Detașamentul 2 de Pompieri Craiova a intervenit cu 7 autospeciale de lucru cu apă și spumă, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ.
„La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la anexă, dar și la gazul din două butelii de GPL (una de 700 l și a doua de 1000 l). Imediat ce au constatat gravitatea incendiului au solicitat suplimentarea forțelor cu încă 4 autospeciale. Fumul dens a fost provocat de arderea unei cantități de ulei. Una din cele două butelii a explodat, iar cea de a doua ardea cu flacără redusă, fiind stinsă.
Incendiul a fost în curtea interioară a proprietarului pe o suprafață de 150 mp. Și acoperișul casei pe o suprafață de 100 mp a ars. Un număr de 70 de cetățeni au fost evacuați din zona incendiului”, a informat ISU Dolj.
Până în acest moment, 50 dintre persoanele evacuate au revenit la locuințele lor.