UPDATE 24:00 Donald Trump susţine că are o dată limită pentru a obţine o înţelegere între Ucraina şi Rusia
Preşedintele american Donald Trump a sugerat că şi-a stabilit o dată limită pentru a obţine un acord de pace între Rusia şi Ucraina, iar termenul se apropie, fără a preciza care este acesta.
UPDATE 23:20 - Trump dă asigurări că face ”presiuni puternice asupra Rusiei”
Președintele american Donald Trump a dat asigurări joi că Statele Unite fac ”presiuni puternice” asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina, apreciind că Moscova ar face ”o concesie destul de mare” acceptând să nu controleze întreaga țară, relatează AFP.
”Punem o presiune puternică asupra Rusiei”, a declarat președintele SUA la Casa Albă, în Biroul Oval, unde l-a primit pe premierul norvegian Jonas Gahr Stoere.
Întrebat de un jurnalist ce concesie a oferit Moscova, republicanul a răspuns: "să oprească războiul". Miliardarul a subliniat că trebuie "de asemenea ca Ucraina să dorească să ajungă la un acord".
UPDATE 22:35 - Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat joi Rusia că a folosit o rachetă ”fabricată în Coreea de Nord” în atacurile lansate în cursul nopții de miercuri spre joi asupra Kievului în care au fost ucise cel puțin 12 persoane, relatează AFP.
”Potrivit primelor informații, rușii au folosit o rachetă balistică fabricată în Coreea de Nord. Serviciile noastre speciale verifică toate detaliile”, a scris Zelenski într-un mesaj postat pe Facebook.
UPDATE 21:18 - Armata rusă îşi intensifică ofensiva către regiunea Dnipropetrovsk, pentru a extinde controlul teritorial în Ucraina
Armata rusă şi-a intensificat asalturile pe frontul din Ucraina pentru a ajunge din provincia estică Doneţk la graniţa administrativă a provinciei sud-estice Dnipropetrovsk, într-o manevră militară care se desfăşoară concomitent cu ofensivele sale din provincia nord-estică Harkov şi din provincia nordică Sumî, operaţiuni ce semnalează intenţia de a-şi extinde controlul teritorial în Ucraina, potrivit evaluărilor unor militari şi experţi ucraineni citaţi joi de agenţia EFE.
„Inamicul este implacabil în încercările sale de a atinge graniţa administrativă dintre Doneţk şi Dnipropetrovsk înainte de 9 mai”, ziua când preşedintele rus Vladimir Putin va prezida tradiţionala paradă militară din Piaţa Roşie din Moscova pentru a aniversa victoria armatei sovietice asupra Germaniei naziste, a scris pe Telegram comandamentul Hortiţia al armatei ucrainene.
UPDATE 21:10 - Președintele american Donald Trump a sugerat joi că și-a stabilit o dată limită pentru a obține un acord de pace între Rusia și Ucraina, iar această dată se apropie, dar nu a precizat-o, relatează agențiile Reuters și EFE.
”Am propria mea dată limită și dorim ca aceasta să fie rapidă”, a declarat Trump presei înaintea unui dejun de lucru la Casa Albă cu premierul norvegian Jonas Gahr Stoere.
"Credem cu tărie că ambele doresc pacea, dar trebuie să se așeze la masă" pentru negocieri, a adăugat el despre cele două țări aflate în război. "De mult timp așteptăm", a completat președintele american.
UPDATE 19:30 - Macron îl contrazice pe Trump: Negocierea păcii în Ucraina trebuie să înceapă cu un armistițiu, nu cu discuții despre Crimeea
Președintele francez Emmanuel Macron a reafirmat joi că în războiul din Ucraina prioritatea momentului trebuie să fie „încetarea necondiționată a focului”, iar chestiunea statutului peninsulei Crimeea, care se află în centrul unui blocaj asupra unui acord de pace după o propunere a președintelui american Donald Trump de oficializare a cedării acestui teritoriu către Rusia, nu se află în discuție în acest moment, informează AFP.
Trump a provocat furia Ucrainei – și a stârnit în același timp satisfacție la Moscova – după ce a estimat că peninsula Crimeea, ocupată și anexată de Rusia din 2014, este un teritoriu pe care Ucraina îl poate considera pierdut și l-a acuzat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski că sabotează un posibil acord de pace cu Rusia prin refuzul de a formaliza cedarea peninsulei către aceasta.
În opinia președintelui francez, „o încetare necondiționată a focului” în Ucraina trebuie să fie începutul oricărui demers de soluționare a conflictului. „Toate celelalte chestiuni sunt chestiuni care țin de o negociere de pace care trebuie să se facă ulterior și care va lua în calcul pozițiile militare, chestiunile teritoriale, chestiunile de securitate”, a indicat Macron.
UPDATE 16:19 - „Vladimir, OPREŞTE-TE!” îi cere Trump lui Putin, într-o critică rară, după atacul mortal din Kiev.
Preşedintele Donald Trump a i-a adresat joi lui Vladimir Putin o rară şarjă critică, cerându-i liderului rus, într-o postare cu litere mari pe Truth Social, să se „OPREASCĂ!” după cel mai grav atac rusesc de anul acesta asupra Kievului, capitala Ucrainei, soldat cu nouă morţi, relatează The Associated Press.
UPDATE 12:45 - Rusia l-a acuzat joi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski de distrugerea eforturilor diplomaţiei menite să se ajungă la un acord de pace, după ce a refuzat să accepte să recunoască anexarea Crimeei de către Rusia, relatează Reuters.
UPDATE 12:00 - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că îşi va scurta joi vizita în Africa de Sud şi se va întoarce la Kiev ca urmare a atacului cu rachete ruseşti asupra capitalei ucrainene, soldat cu cel puţin opt morţi şi zeci de răniţi, transmite Reuters.
UPDATE 11:30 - Ministrul de Interne al Ucrainei, Ihor Klîmenko, a declarat că, în afară de Kiev şi regiunea înconjurătoare, alte şapte regiuni au fost supuse atacului ”în masă”.
Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, situat în nord-est, a fost vizat peste noapte de valuri de rachete şi drone ruseşti.
Primarul Ihor Terehov a scris pe Telegram că orașul a fost atacat de 14 ori cu drone şi de 10 ori cu rachete. Clădiri rezidenţiale cu mai multe etaje, o policlinică a oraşului, o şcoală, curţi private, întreprinderi industriale şi un complex hotelier au fost avariate, iar o persoană a fost spitalizată.
De asemenea, au existat pagube și în regiunea Jîtomîr, la vest de Kiev, unde serviciile de urgenţă au declarat că forţele ruse au lansat un atac repetat asupra echipelor de salvare care interveneau la un incendiu, rănind un angajat.
La rândul său, compania feroviară de stat ucraineană Ukrzaliznîţia a declarat că infrastructura feroviară a fost atacată şi că doi lucrători feroviari au fost răniţi.
În regiunile Kiev şi Harkov, bombardamentele au avariat calea ferată tehnică şi clădirile administrative şi tehnice, dar trenurile circulau normal.
UPDATE 11:00 - Bilanțul victimelor rănite în atacul nocturn combinat cu rachete și drone rusești asupra Kievului a crescut la 70.
Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă a anunțat că șase copii se numără printre răniţi.
"Au avut loc distrugeri. Căutările continuă pentru persoanele aflate sub dărâmături", au transmis reprezentanții Serviciului de Stat pentru Situaţii de Urgenţă pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
De asemenea, serviciul de urgenţă a declarat că echipele de salvare acţionează la 13 adrese din capitală cu specialişti în alpinism şi câini de urmă.
"Telefoanele mobile se aud sunând sub dărâmături. Căutările vor continua până când va deveni clar că se ştie despre toată lumea", a declarat serviciul pentru intervenţii de urgenţă.
Patruzeci de incendii au izbucnit incendii în garaje şi clădiri administrative, iar fragmente metalice căzute au lovit vehicule.
O alertă de raid aerian a fost în vigoare timp de şase ore, în Kievul care a fost asaltat de drone și rachete rusești.
UPDATE 10:00 - Președintele american Donald Trump le-a declarat miercuri jurnaliștilor la Casa Albă că crede că are un acord atât cu președintele rus Vladimir Putin, cât și cu cel ucrainean Volodimir Zelenski pentru a soluționa războiul din Ucraina, transmit Reuters și AFP.
UPDATE 8:10 - În urma atacului rusesc de noaptea trecută, care a declanșat incendii în cel puțin șase locații din oraș, primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat inițial că două persoane au murit, iar 54 au fost rănite.
Însă, peste noapte bilanțul victimelor a crescut: ”nouă persoane ucise, 63 rănite, dintre care 42 au fost spitalizate, inclusiv şase copii", au anunțat autoritățile ucrainene care au acuzat "Rusia că a lansat un atac masiv asupra Kievului”.
"Kievul este atacat de rachete inamice", au scris autorităţile militare din capitala ucraineană pe canalul lor Telegram.
Inițial, autoritățile militare au raportat pagube materiale în cel puţin două cartiere ale oraşului şi i-au îndemnat locuitorii să se adăpostească.
Ulterior, acestea au transmis că cea mai grav afectată zonă este districtul Sviatoșîn din vestul Kievului, unde salvatorii intervin și caută și acum printre ruine supraviețuitori.
Și în Harkov, oraș situat la aproximativ 40 de kilometri de granița Rusia, primarul Igor Terejov, a anunţat "atacuri repetate cu rachete" asupra infrastructurilor civile, fără a menţiona deocamdată vreo victimă.
Într-o declaraţie pe Telegram, Andrii Iermak, şeful administraţiei preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a denunţat faptul că "Rusia atacă Kievul, Harkovul şi alte oraşe cu rachete şi drone".
Preşedintele rus Vladimir "Putin îşi arată doar dorinţa de a ucide", a spus el. Mai mult, Andrii Iermak a cerut ca "focul să înceteze" şi ca "atacurile asupra civililor să înceteze".