Procurorii şi poliţiştii braşoveni au făcut, miercuri, zeci de percheziţii într-un dosar de furt în care sunt vizaţi angajaţi ai Regiei de Transport Public Braşov. Descinderile au avut loc atât la domiciliile unora dintre salariaţi, cât și la sediul RATBv. Dosarul a fost deschis luna trecută, după ce poliţiştii s-au autosesizat.
”198 de lucrători din cadrul I.P.J. Braşov, cu sprijinul S.A.S. Covasna, au pus în aplicare 46 de mandate de percheziţie domiciliară, pe raza judeţelor Braşov şi Covasna (2 dintre aceste locaţii sunt puncte de lucru ale regiei autonome), în vederea completării probatoriului administrat până în prezent, identificării de combustibil, recipiente de transport şi depozitare şi orice alte înscrisuri care să ajute la întregirea stării de fapt. Totodată, urmează să fie puse în executare si un număr de 46 mandate de aducere faţă de suspecţii în cauză”, informează oficialii Poliţiei judeţene Braşov.
Din cauza operațiunii de amploare, regia a anunțat că "există riscul apariției unor disfuncționalități în respectarea graficelor de circulație pe unele linii de transport". Ulterior, RATBv a revenit și a precizat că "graficele de circulație sunt asigurate în totalitate."