Joi dimineață au fost instituite măsuri în zona Parchetului General. La fața locului se află și foarte mulți jandarmi care au fost trimiși în zonă.
Potrivit jurnaliștilor Realitatea PLUS, în așteptare se află și alte forțe de ordine, pregătite să intervină în cazul în care în zona Parchetului - unde este citat Călin Georgescu - vor fi multe persoane.
Sunt așteptați susținători ai lui Călin Georgescu, așa cum s-a întâmplat și la ultima înfățișare a acestuia la Parchet, când a fost plasat sub această măsură preventivă.
El a fost citat joi pentru a-i fi prelungită măsura controlului judiciar, o măsură extrem de controversată dacă ne raportăm la ceea ce spun avocații săi. Mai exact, apărarea lui Călin Georgescu spune că în aceste momente nu se mai justifică - nu s-a justificat de la bun început și nu se justifică nici acum - prelungirea acestei măsuri întrucât nu ar exista probe care să îi dovedească vinovăția.
De altfel, reamintim că și în instanță, judecătorul care a decis să mențină măsura controlului judiciar a pus la îndoială două din cele 3 acuzații care-i sunt aduse lui Călin Georgescu.