Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Capela Cimitirului Municipal – zona Energia, până sâmbătă, la ora 10:30, când va avea loc ceremonia de înmormântare.
O carieră marcată de vocație și devotament
Dr. Elena Leu a absolvit Facultatea de Pediatrie din București în anul 1973, urmându-și visul de a deveni medic într-o perioadă în care resursele erau limitate, dar vocația era neclintită. Primele sale experiențe profesionale au fost ca medic de țară, în comuna Independența din județul Galați, arată replicaonline.ro.
A urmat rezidențiatul la București, în cadrul Spitalului „Emilia Irsa” – actualul Institut pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Alfred Rusescu” – unde s-a format ca specialist într-un domeniu în care fiecare decizie putea înclina balanța între viață și moarte. În anul 1978, a fost repartizată la Spitalul din Medgidia, iar în 1980, și-a început activitatea la Spitalul Județean Constanța, acolo unde a profesat până la pensionarea sa, în 2015.
„Am iubit Dobrogea și marea dintotdeauna. Marea mi s-a părut un simbol al libertății, al nemărginirii. Când am ajuns la Spitalul Județean, mi s-a părut că intru într-un spital suedez despre care citisem cândva”, mărturisea ea într-un interviu emoționant, acordat în urmă cu mai mulți ani.
Timp de peste trei decenii, dr. Elena Leu a fost alături de mii de copii și familii, cu blândețe, profesionalism și răbdare. Pacienții o țineau minte nu doar ca pe un medic priceput, ci ca pe un om cald, atent la suferințele celor mici și la frământările părinților.
Comunitatea medicală din Constanța și toți cei care au cunoscut-o își exprimă regretul profund pentru pierderea unui profesionist remarcabil și a unui om respectat.
Dr. Elena Leu a murit în timp ce se afla în spital / Sursa foto - replicaonline.ro