Prejudiciul depășește 700.000 de lei
În total, au fost efectuate 12 percheziții domiciliare în județele Mehedinți, Timiș, Caraș-Severin, Ilfov, Brașov și în municipiul București. Cinci persoane, bănuite că ar fi parte din rețeaua infracțională, urmează să fie conduse la audieri.
Anchetatorii susțin că, începând din octombrie 2024, suspecții ar fi constituit sau s-ar fi alăturat unui grup infracțional organizat, specializat în înșelăciuni. Aceștia ar fi controlat mai multe societăți comerciale, modificând datele financiare ale acestora pentru a simula o bonitate solidă și pentru a obține bunuri diverse, fără intenția de a le achita. Ulterior, produsele ar fi fost vândute către terți pe teritoriul României.
Prejudiciul estimat până în prezent depășește suma de 700.000 de lei. Operațiunea continuă, iar cercetările vizează extinderea verificărilor pentru a identifica toate persoanele implicate și eventuale alte pagube produse.